Dr Dumitriu Estetica DentaraAlbirea dentară

Albirea dentară este una din cele mai puţin invazive metode de “întoarcere în timp” şi readucere a strălucirii iniţiale a dinţilor. Procedura de albire dentară este una economică, sigura şi cu rezultate imediate impresionate.

Albirea dentară se realizează cu ajutorul unui agent activ care poate fi peroxidul de carbamidă/ sau peroxidul de hidrogen, care intră în structura smalţului dentar şi îndepărtează depozitele care pigmentează dintele.

Albirea nu alterează structurile dentare, dar poate determina o uşoară sensibilizare postoperatorie a unuia sau mai multor dinţi.

Durata unei ședinte de albire în cabinetul stomatologic este de aprox 30-40 de minute.

Rezultatele nu sunt definitive şi tocmai de aceea se poate impune reluarea procedurii la un interval de 12 luni-24 luni.

Pentru menţinerea rezultatelor pe un interval de timp cât mai mare, se va evita consumul băuturilor şi alimentelor ce conţin coloranţi artificiali.

Obturaţii (plombe) din materiale fizionomice

Dr Dumitriu Obturatii - Plombe

Cea mai frecventă problemă dentară este reprezentată de leziunile carioase (carii).

În timpul consultaţiei, medicul stomatolog va stabili locaţia exactă şi severitatea cariei, cu ajutorul instrumentelor specifice.

De cele mai multe ori va fi necesar un examen radiologic care va ghida medicul în legatură cu severitatea procesului carios (extinderea sa).

Plombe - Dr. Dumitriu Dental ClinicObturaţiile directe – plombele – sunt restaurări protetice prin care se redă fizionomia (estetica) şi funcţionalitatea unui dinte afectat de un proces carios/ cu fractura coronară redusӑ / sau alte tipuri de leziuni care afecteazӑ forma naturală, funcţională a dintelui.

Obturaţiile directe sunt considerate a fi minim invazive pentru că necesită înlăturarea strict a ţesutului dentar cariat, fără a mai fi nevoie de un sacrificiu suplimentar de ţesut dentar sănătos pentru realizarea acestora.

Materialul de obturaţie (compozit) este aplicat şi modelat direct după îndepărtarea procesului carios, fără a fi nevoie de ajutorul unui technician dentar.

Obturaţiile (plombele) fizionomice sunt realizate din materiale ce au aceeaşi culoare ca dintele natural.

Incrustații dentare – Inlay-uri şi Onlay-uri

Incrustaţiile dentare reprezintă o alternativă la clasicele plombe din compozit, fiind de fapt restaurări (obturaţii) turnate în laboratorul de tehnică dentară.

Incrustaţiile pot fi integral ceramice (cele mai utilizate – din considerente estetice), integral metalice (aur platinat) sau (extreme de rar) metalo-ceramice.

Incrustaţiile dentare au o serie de avantaje comparativ cu restaurările clasice, cele mai importante fiind reprezentate de: rezistenţa superioară, estetica îmbunătăţită, dar, spre deosebire de restaurările compozite clasice au şi o serie de dezavantaje, cele mai importante fiind: necesitatea îndepărtӑrii unei cantităţi suplimentare de ţesut dentar sănătos şi costul ridicat.

În funcţie de particularităţile cazului, medicul vă va ajuta să faceţi alegerea ideală pentru fiecare dinte în parte.

Faţete dentare

Feţetele dentare sunt reprezentate de acele restaurări dentare care, printr-un strat subţire de material (compozit sau ceramică) acoperă suprafaţa dentară, fie pentru imbunătăţirea esteticii, fie pentru protejarea  acesteia.

Dr. Dumitriu - Fatete dentareFateţele din material compozit pot fi directe (realizate de către medic direct in cabinet) sau indirecte (sunt realizate de către tehnicianul dentar). Fateţele ceramice nu pot fi realizate direct în cabinet, fiind nevoie de un tehnician dentar.

Fațetele dentare reprezintă o unealtă extreme de importantă în estetica dentară, putând fi folosite pentru restaurarea unui singur dinte (cu fractură coronară sau cu modificări coloristice evidente) sau pentru restaurarea mai multor dinţi (pentru a creea o schimbare radicală a zâmbetului).

Existenţa spaţiilor interdentare (strungăreaţa) îşi poate găsi o rezolvare rapidă, cu un efect imediat, în cazul refuzului categoric al unui tratament ortodontic (indicat).

Aspectul imbătrânit al danturii, rezultat al “tocirii” dinţilor cu apariţia marginilor inestetice  poate fi modificat prin intermediul unor fateţe dentare.

Coroane dentare ceramice (pe suport metalic, zirconiu sau integral ceramice)